Cercetările arheologice efectuate de către profesor universitar doctor docent Dumitru Berciu pe versantul de sud al satului Gîrla Mare, au scos la lumină noi și prețioase urme de cultură veche, încadrată în epoca bronzului, au îmbogățit patrimonial cultural național și au atestat vechimea acestor meleaguri.

Acestor urme de viață materială li s-a dat numele de “Cultura Gîrla Mare” sau “Cultura câmpurilor de urne” fiind de fapt o ramură a unui mare coplex cultural răspândit în bazinul Dunării mijlocii și în unele zone din nord-vestul peninsulei Balcanice.

Cunoscută aproape exclusiv din morminte de incinerare, este îngreunată precizarea în amănunte a conținutului culturii Gîrla Mare.Tendința de a ocupa cât mai mult câmpia, înființarea unor cimitire îndelung folosite, fac plauzibilă teza că ne aflăm în fața unor triburi cu caracter predominant agricol. Puținele arme de piatră (topoare de luptă) sau de bronz (pumnale), duc la concluzia că oamenii bronzului de pe aceste locuri nu par a fi avut o activitate războinică foarte mare, ei s-au răspândit prin pasiunea lor pentru agricultură având tradiție tehnică și organizatorică.

În fondul Bibliotecii Academiei României se află o restrânsă colecţie de documente ineditete din secolul al – XVIII – lea, referitoare la moşia Gîrla, Mehedinţi. Colecţia a aparţinut familiei Păianu, care a vândut-o Academiei, încă din timpul lui Ioan Bianu. Vânzarea a fost făcută probabil prin intermediul procuristului Octavian Leca, ce apare semnat în această calitate alături de familia Păianu.

Deţinând la un momentdat aceste acte, cunoscutul genealogist român Octavian Leca, nu numai că a mediat trecerea lor în fondul de stat, dar chiar le-a studiat, astfel că în lucrarea sa „Familiile boiereşti româneşti” publicată în 1919, la Genealogia Boierilor Vlădoieni, face o trimitere la două documente din Arhiva bibliotecii Academiei.

Colecţia de documente a familiei Păianu merită atenţie, deoarece aduce noi date asupra istoricului satului Gîrla, în secolului al-XVIII-lea, dar mai ales asupra proprietarilor săi, cunoscute familiei de boieri olteni.

Primul document în ordine cronologică, din 16 mai 1741 este un zapir al lui Radu și Dositei Brăiloiu, de zălogire a moșie Gîrla pe o perioadă de trei ani.

La data de 30 octombrie 1716, tabloul stațiunilor vamale și a personalului din Oltenia menționa punctul vamal la Dunăre, Gîrla.

În timpul războiului austro-turc, în urma retragerii trupelor otomane peste Dunăre, satul a fost distrus complet.

Prima mențiune documentară apărută la data de 4 mai 1726 arată că satul Gîrla a fost repopulat cu 177 de familii.

De la sfârșitul anului 1742, satul Gîrla devine aproape în întregime proprietatea familiei Vlădoianu pentru că în data de 3 martie a aceluiași an, Stanca Vădărniceanca, le vinde partea ei de moșie. Înainte de anul 1741 Stanca a împărțit moșia celor două fiice ale sale Frijina și Florica, oprindu-și o treime din această moșie exact cea vândută mai târziu familiei Vlădoianu. În anul 1742 familia Vlădoianu stăpânea în satul Gîrla atât partea Stancăi Vădărniceanca cât și a fiicei sale Frujina. În anul 1757 la 17 mai cei doi fii ai lui Matei Vlădoianu zălogesc moșia unchiului lor Matei pentru o datorie mai veche. După 20 de ani moșia rămâne lui Matei Vlădoianu.

În ultimile 3 decenii ale secolului al XVIII lea moșia Gîrla a avut 2 proprietari.

În perioada ocupației austriece în anul 1722 a fost întocmită o hartă a Olteniei în care apare și satul Gîrla. În anul 1835, satul Gîrla apare și pe harta rusă. Satul Gîrla își trage numele de la balta din partea de sus a localității, ce se află între sat și Dunăre, căreai i se mai zicea și “gârlă”.

Bătrânii spuneu că la început satul Gîrla Mare era așezat în partea de sud al actualei așezări și că mai înainte ar fi fost situat chiar pe malul Dunării.

Pentru că la capătul de est a bălții Gîrla începe o altă baltă, apăruse o așezare mică și se numea tot Gîrla, pentru a nu le confunda, după noua împărțire administrativă a Țării Românești din 1838, prima s-a numit Gîrla Mare și a doua Gîrla Mică. Acest fapt este atestat de noua ediție a hărții rusești din 1853.

În anul 1835 satul Gîrla Mare avea 283 de gospodării, fiind cea mai mare așezare rurală după Pătulele (309 gospodării).

Satul Gîrla Mare va forma împreună cu cătunul Atârnați, comuna Gîrla Mare și se va dezvolta din punct de vedere economico-social și demografic începând cu a doua jumătate a secolului al XIX lea.

Ca dovadă a participării acestor meleaguri la marile evenimente istorice, stau mărturie cele două monumente ridicate în central comunei.

  Aceste date au fost extrase din Strategia de Dezvoltare Gîrla Mare